Noutăți

#CantacuzinoDetails - concursul de fotografie care îți poate aduce un weekend la Castel


Totul se rezumă la detalii. Ele sunt cele care contează cel mai mult și care fac diferența. Și unde poți găsi o multitudine de detalii dacă într-un loc princiar? Castelul Cantacuzino este compus din elemente fine ce țin de istorie, artă, ce ascund povești incredibile. Așadar, începând din 21 noiembrie până pe 12 decembrie te invităm să descoperi detaliile Castelului, să le fotografiezi și să le uploadezi pe pagina de Facebook a Castelului la postarea dedicată acestui concurs - #CantacuzinoDetails


Tu fotografiezi și noi îți răsplătim atenția la detalii și frumusețea imaginii cu un weekend de poveste la Hunter's Lodge, superba vila de pe domeniul Castelului Cantacuzino.


Cum participi?


Participanții trebuie să realizeze o fotografie a unui detaliu de pe domeniul Castelului Cantacuzino, acesta putând fi atât din Castel și expoziție, cât și din exteriorul monumentului și din grădina superbă a palatului.


Fotografia trebuie apoi uploadată pe pagina de Facebook a Castelului, la postarea indicată și va trebui să conțină în descriere și hastag-urile #CantacuzinoDetails și #CastleDetails. Foarte important este ca participanții să fie cei care au realizat fotografia și să dețină drepturile de autor.


Din fotografiile trimise de participanți, organizatorii vor alege 5 fotografii care apoi vor fi regrupate pe pagina de Facebook a Castelului Cantacuzino, iar imaginea cu cele mai multe aprecieri (like-uri) va fi aleasă câștigătoare. Fotografiile vor putea fi votate între 14 și 20 decembrie.


Fotografiile câștigătoare, împreună cu o selecție mai largă a celor mai bune imagini, vor fi expuse la Castelul Cantacuzino.


Termen limită - 12 decembrie


Premiul 1 - un weekend la Hunter's Lodge, superba vila de pe domeniul Castelului Cantacuzino (primavara lui 2021)

Premiul 2 - Prânz festiv la restaurantul Canta Cuisine (primavara lui 2021)

Premiul 3 - Un voucher de 100 de lei ce poate fi folosit în magazinul de suvenir al Castelului Cantacuzino


Succes !

Recomandăm