top of page

HomeDali/Noutăți

Expoziția superlativelor Salvador Dali, prezintă:  Drumul spre Pubol !

 

De aproape două luni, Salvador Dali este gazda tuturor celor care doresc să îi admire creațiile la Castelul Cantacuzino din Bușteni! Surprizele cu care a delectat publicul până în acest moment au fost demne de faima artistului: ouă gigantice împodobesc resedința de odinioară a Nababului, canapele în formă de buze, ceasuri curgătoare, spectacole de flamenco, piese de teatru, toate au făcut deliciul vizitatorilor până în acest moment.

 

Dar iată ca a venit vremea pentru o nouă surpriză semnată de inegalabilul artist suprarealist, Salvador Dali! Începând de astăzi, 12.09.2015 puteți admira tot la Castelul Catacuzino din Bușteni, litografia denumită: “Drumul către Pubol”!

 

Litografia este ultima reprezentare a Galei, soția extravagantului Salvador Dali! Lucrarea prezintă povestea de dragoste dintre cei doi soți iar Pubol este castelul pe care Dali l-a cumpărat pentru soția sa, în semn de devotament. La achiziționare, reședința de la Pubol era în ruină, Salvador construind ulterior, pentru Gala, celebrul castel.

 

Vă așteptăm, așadar, până pe data de 4 octombrie să faceți cunoștință cu Salvador Dali, Gala și inegalabila operă universală, semnată de geniul suprarealismului, chiar la Castelul Cantacuzino din Bușteni!

 

12.09.2015

PARTENERI

Muzeul municipiului Câmpulung

Primăria

Bușteni

bottom of page